Legal
Șterge-ți contul Wylo
Cum îți ștergi contul din aplicația Wylo, operată de Yodly SRL, și datele asociate — din aplicație sau scriindu-ne, fără aplicație.
Ultima actualizare: 29 octombrie 2026
Date de identificare
- Operator
- Yodly SRL
- Cod fiscal (CUI)
- RO47510316
- Nr. Reg. Com.
- J2023001257400
- Capital social
- 200 lei
- Sediu social
- Șos. Chitilei nr. 23, bl. 1, sc. 1, et. 2, ap. 211, Sector 1, București
- Studio
- Șos. Chitilei 7, Sector 1, București
- salut@wylo.ro
- Telefon
- +40 762 922 065
1. Din aplicație
- iPhone și Android: deschide Wylo → Cont (dreapta jos) → Confidențialitate și date → Șterge contul, scrie emailul contului și apasă Șterge tot.
- Pe web: autentifică-te pe wylo.ro/app și urmează aceiași pași.
- Ștergerea are loc imediat și nu poate fi anulată.
2. Fără aplicație
Scrie-ne la salut@wylo.ro de pe adresa de email a contului, cu subiectul „Șterge-mi contul”. Verificăm că cererea vine de la titularul contului, ștergem contul și datele lui în cel mult 30 de zile de la cerere (de obicei mult mai repede) și îți răspundem când am terminat.
3. Ce se șterge
- Contul și autentificarea.
- Profilul, datele corporale, obiectivele și răspunsurile date la înscriere.
- Planurile, antrenamentele, mesele, jurnalele și fotografiile.
- Conversațiile cu Wyla și tot ce a reținut ea.
- Datele de sănătate importate din Apple Health sau Health Connect.
4. Ce păstrăm și cât timp
Evidențele plăților cerute de legislația contabilă sunt păstrate de procesatorul care le-a gestionat (Stripe, Apple sau Google), pe durata stabilită de lege.
Putem păstra statistici agregate complet anonime, de exemplu câte luni a fost activ un cont, care nu conțin nume, email, identificatori sau conversații și nu pot fi legate de tine.
5. Abonamentul tău
Un abonament cumpărat pe wylo.ro se anulează automat la ștergerea contului. Unul cumpărat prin App Store sau Google Play nu: anulează-l mai întâi acolo (iPhone: Setări › numele tău › Abonamente; Android: Google Play › Plăți și abonamente › Abonamente).